Doctoratele lui Tobă și Pandele, analizate de o nouă comisie

Doctoratele lui Tobă și Pandele, analizate de o nouă comisie
Publicat: 07/09/2016, 14:39
Actualizat: 11/10/2016, 11:58

Doctoratele lui Petre Tobă și Florentin Pandele, cele despre care există suspiciuni că ar fi fost plagiate, vor reanalizate de o nouă comisie, a decis miercuri Consiliul General al CNATDCU.

„29 de voturi au fost împotriva celor două rapoarte, au fost de respingere a celor două rapoarte, două voturi au fost pentru acceptarea celor două rapoarte și restul au fost abțineri. Deci o primă concluzie a ședinței de astăzi a fost respingerea celor două rapoarte. Pentru ca lucrurile să fie mai clare și pentru a se putea elimina, pentru a avea o imagine încă mai clară pentru noi și pentru persoanele implicate , Consiliul General a votat, cu o singură abținere, ca președintele CNATDCU să numească o nouă comisie din personalități din exteriorul Consiliului General care să dea un verdict final”, a declarat vicepreședintele CNATDCU, Marius Andruh.

Noile comisii de specialitate vor fi numite cât se poate de repede, în aproximativ zece zile, iar membrii comisiei externe pot fi și din altă țară cu condiția să înțeleagă limba română, a precizat academicianul.

„Cele două rapoarte sunt incomplete, argumentele prezentate nu sunt concludente și din păcate există contradicții care generează confuzii periculoare pentru etica cercetării științifice. Unele concluzii pot să fie periculoase pentru buna funcționare a sistemului universitar”, a explicat Marius Andruh, vicepreședintele CNATDCU. Se va constitui, astfel, o nouă comisie, compusă din personalități și experți din afara Consiliului care să dea verdictul final.

La sfârștiul săptămânii trecute, Comisia de specialitate din cadrul CNATDCU a stabilit că ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Petre Tobă, nu a plagiat, propunerea specialiștilor fiind de păstrarea a titlului de doctor, potrivit unui document obținut în exclusivitate de MEDIAFAX. Același verdict a dat Comisia și pentru Florentin Costel Pandele, primarul orașului Voluntari și soțul primarului Capitalei, Gabriela Firea, constatând că nici acesta nu a copiat în lucrarea sa de doctorat.

„Teza de doctorat realizată de domnul Petre Tobă are valoare științifică incontestabilă, dovedită atât prin caracterul inovativ al soluțiilor identificate, care au fost valorificate și validate în practica structurilor specializate ale Poliției Române, cât și prin opiniile de specialitate exprimate de personalități recunoscute în mediul academis și de cercetare în domeniul științelor militare, de informații și securitate națională, care au făcut parte din Comisia de susținere a tezei de doctorat, respectiv, prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, prof. univ. dr. Constantin Popescu, prof. univ. dr. Luca Iamandi și prof. univ. dr. Teodora Ștefan”, se mai arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

Și referitor la Florentin Costel Pandele, primarul orașului Voluntari și soțul primarului Capitalei, Gabriela Firea, Comisia de analiză din cadrul CNATDU a decis că acesta nu a plagiat în teza sa de doctorat și a propus menținerea titlului de doctor.

Documentul obținut de MEDIAFAX arată că, în ceea ce prevede titlul tezei de doctorat, „România și noile provocări generate de integrarea europeană”, comisia de lucru a constatat că „se circumscrie domeniului Științe Militare, Informații și Ordine Publică, întrucât în conținutul lucrării au fost identificate: aspecte care vizează securitatea României și modul în care aceasta este influențată de aderarea la Uniunea Europeană; aspecte de ordin general referitoare la consolidarea statutului de drept, identitatea europeană și cea Euro-Atlantică”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Decizie cruntă pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar în luna iunie
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
×